|
|
 |
 |
Schimbarile bruste de temperatura din ultimele zile au luat prin surprindere târgujienii. Temperaturile sub zece grade înregistrate pe timpul noptii si dimineata i-au determinat pe locuitorii gorjeni sa treaca de la vesmintele subtiri de vara la altele mai groase, specifice anotimpului de toamna.
În ultimele zile, mercurul termometrelor a scazut sub 10 grade, în conditiile în care, cu o saptamâna în urma se înregistrau peste 35 de grade. Acest lucru a reprezentat un semnal de alarma pentru locuitorii gorjeni, care au trecut dintr-o data, de la timpul frumos si însorit de vara, la anotimpul ploios si rece de toamna.
Temperaturi scazute s-au înregistrat în special noaptea si dimineata, astfel ca tîrgujienii matinali care au trebuit sa iasa afara înca de la primele ore ale zilei au trebuit sa se îmbrace gros.
„Nu am mai vazut de mult vreme asa de rece într-o perioada ca asta. Am trecut brusc de la cald la rece. E foarte frig noaptea. Eu înca nu am facut focul, ca stau la tara, dar astia care au copiii mici, sigur îl fac” sustine un târgujian. „E foarte frig noaptea. Eu când ma trezii de dimineata trebuii sa iau doua bluze”, sustine un alt localnic.
Si comerciantii de haine au fost luati prin surprindere
Vânzatorii au fost prinsi si ei pe picior gresit. O data cu scaderea temperaturii, a crescut cererea pentru bluze si geci. Acestia au trebuit sa faca aprovizionari urgent pentru a face fata vânzarilor din ultimele zile. „Datorita temperaturilor scazute din ultimele zile, tot mai multi oameni vin sa cumpere haine groase.”
|
| Gabriel Bîltoc |
 |
 |
|
Florin Cârciumaru are blog
|
 |
Un tânar gorjean i-a „construit” din proprie initiativa primarului Florin Cârciumaru un blog. Astfel, persoanele care petrec foarte mult timp în fata calculatorului vor putea fi la curent cu toate evenimentele care se petrec în judetul Gorj si, în acelasi timp, îsi vor putea exprima parerea, online.
Madalin Tache, un tânar gorjean a dorit din proprie initiativa sa îi construiasca primarului Florin Cârciumaru un blog. “Noi cei care stam foarte mult timp în fata calculatorului, nu mai avem timp pentru ziare, tv si pentru alte mijloace mass media, asa ca dorim sa fim informati. Daca doreste, eu îl pot ajuta, îi pot spune cum sa îl foloseasca, bineînteles daca va accepta”, a precizat Madalin Tache.
Florin Cârciumaru a acceptat provocarea
Primarul municipiului Tg. Jiu a acceptat cu mare interes provocarea pe care i-a oferit-o tânârul.
„ Reactia primarului Florin Cârciumaru a fost una pozitiva în momentul când a aflat ca un tânar i-a construit un blog. E deschis la orice forma de comunicare cu cetatenii, cu mass-media. Acum, urmeaza sa luam legatura cu tânarul, pentru ca dorim sa stim mai multe amanunte despre acest blog”, a precizat Lavinia Mosteanu, purtator de cuvânt în cadrul Primariei Tg. Jiu.
Urmatorii vizati : Bejat si Morega
Urmatoarele persoane vizate pentru a i se face un blog este Stefan Popescu Bejat, prefectul judetului Gorj dar si Dan Ilie Morega . “Din câte stiu, Morega are un site, însa e mai mult degeaba, e foarte prost facut si nu e accesibil. Vreau sa îi fac un blog pentru a îi arata ca degeaba are un site spoit, foarte colorat daca nu este accesibil ”, a precizat Madalin Tache.
Ce este un BLOG?
Denumirea de “Blog” vine de la “weblog” care înseamna “jurnal web” personal. În jurnalul web personal îti poti scrie orice doresti: gânduri, link-uri, comentarii despre actualitate sau orice lucru care îti trece prin cap la un moment dat.
Mesajele de pe blog sunt ordonate dupa data, cele vechi putând fi accesate si prin intermediul calendarului pentru navigarea în arhiva. Cele mai interesante din bloguri pot fi afisate pe prima pagina a site-ului.
Blogul primarului Florin Cârciumaru poate fi accesat si de pe pagina web a cotidianului nostru.
|
| Oana Baldovin |
 |
 |
|
Intelectualitatea copiilor, platita de parintii gorjeni
|
 |
Numarul tinerilor care termina în ziua de azi o facultate a crescut, la fel ca si ofertele universitatilor. Daca pâna acum, facultatea de drept era cea mai cautata, mai nou, facultatile de stiinte economice si inginerie au devenit preferatele tinerilor gorjeni. De cele mai multe ori, costurile de scolarizare, care au devenit din ce în ce mai mari, sunt suportate de parinti.
În aceasta perioada au început înscrierile la universitatile din Târgu Jiu. Viitori studenti au posibilitatea sa-si aleaga ce domeniu vor sa urmeze iar oferta pregatita de universitati este variata. „M-ar interesa ceva pe psihologie. Îmi place acest domeniu, deoarece poti ajuta oamenii.”, spune Magda Constantin, de 19 ani.
Exista însa si tineri care sunt nevoiti sa faca o facultate la fara frecventa, pentru a putea lucra. „Nu pot sa fac o facultate la zi. Nu prea am bani si as vrea sa ma si angajez. Am vazut ca taxele sunt în general mai mici decât daca as urma cursuri la zi. ”, spune Cosmin Drumen, de 20 ani.
În general, parintii sunt cei care scot bani din buzunar numai sa-si vada copilul cu o diploma în buzunar. „Am încercat sa dam la Politehnica în Bucuresti dar a fost concurenta prea mare si nu am reusit. Fiul meu si-a dorit sa faca ceva legat de calculatoare si o sa încercam la automatica. Taxa este putin cam mare dar pentru un viitor mai bun trebuie sa facem sacrifici acum”, spune Ileana Popescu, de 47 ani.
Cele mai cautate domenii în care vor sa se specializeze tinerii sunt cel economic, inginerie (ingineria mediului si automatica), iar numarul celor care vor sa devina avocati sau juristi este într-o continua scadere.
Taxe de mii de lei
Pâna sa ajunga sa-si vada copilul student, parintele trebuie sa achite o taxa de admitere în valoare de 60 lei, dar si aproximativ 40 lei pentru legalizarea actelor. „Ne-a costat destul legalizarea actelor... cam 40 lei pe un dosar, si am facut 3 dosare deoarece vrea sa se înscrie la trei facultati. Mai este si taxa de admitere de 60 lei. Pot sa zic ca vom cheltui în jur de 300 de lei doar cu admiterea”, spune o târgujianca.
În cazul în care copilul va lua examenul, dar va intra la cu taxa, parintii vor trebui sa achite o taxa de scolarizare în fiecare an, cuprinsa între 1.200 lei si 2.000 lei, în functie de fiecare universitate. Parintii vor trebui sa mai dea bani si pentru carti, dar si pentru achitarea diferitelor taxe pe care le percep universitatile pe timpul anilor de studii, asta pâna când copiii lor vor ajunge sa se întretina singuri.
|
| Luis Ionut Popa |
 |
 |
|
Start în Raliul de la Rânca
|
|
Ieri a avut loc, în statiunea gorjeana Rânca, etapa a saptea a Campionatului de Viteza în Coasta al României, campionat organizat de catre Clubul Sportiv Autocorex Târgu Jiu sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv. Etapa de ieri a fost câstigata de catre echipa Clubului Sportiv UCM Resita, iar Horea Lucien, care conduce un Ford Cosworth RS, membru al acestei echipe a reusit sa doboare recordul acestui traseu.
Gorjeanul Constantin Ciufirla, cel care conduce un Mitsubishi Lancer EVO VII, a reusit sa ocupe locul la doi la clasa N. În acelasi timp, deputatul Victor Ponta, care conduce un Renault Clio RS, a ocupat doar locul 15 la debutanti.
Campionatul va continua duminica, atunci când va avea loc etapa a opta. Fata de anii trecuti numarul spectatorilor a fost mult mai mare.
|
| Luis Ionut Popa |
|
Cursuri de calificare pentru gorjeni
|
|
Agentia de Ocupare a Fortei de Munca Gorj (AJOFM) va organiza în aceasta luna sapte cursuri de calificare.
Persoanele care locuiesc în municipiul Târgu Jiu si sunt în cautarea unui loc de munca, dar care vor sa se specializeze într-o noua meserie se pot înscrie la cursuri de croitorie, ospatar, vânzator în alimentatie, coafura-frizerie-manichiura-pedichiura, operator introducere – validare – prelucrare date pentru cei din Târgu Jiu. Pentru localnicii din municipiul Motru se organizeaza cursuri de instalator instalatii tehnico sanitare si de gaze, iar pentru cei din Carbunesti, cursuri de ospatar si vânzator în alimentatie.
Trebuie stiut ca persoanele care sunt în cautarea unui loc de munca beneficiaza în mod gratuit de servicii de formare profesionala si au urmatoarele drepturi: pregatire teoretica si practica pe toata durata desfasurarii cursurilor, rechizite si materiale de instruire, manuale. În acelasi timp, trebuie sa beneficieze, pentru deplasarea de la domiciliu la unitatea de pregatire, de abonament gratuit pe toate mijloacele de transport în comun, precum si de consultatii medicale.
Peste o mie de gorjeni participanti la cursuri
De la începutul anului, prin Biroul de formare profesionala al AJOFM, s-au organizat 48 de cursuri la care au participat 1.013 persoane, din care 814 someri, 100 detinuti, 29 de salariati si 49 cu plata.
Referitor la aceste cursuri, Maria Modrea, purtator de cuvânt al AJOFM, a precizat: „Cursurile se organizeaza tinându-se seama de cerintele de moment si de perspectiva ale pietei muncii si în concordanta cu optiunile si aptitudinile individuale ale persoanelor care doresc sa urmeze cursul”.
|
| Luis Ionut Popa |
 |
 |
|
Locuri de munca în strainatate pentru gorjeni
|
|
Gorjenii care vor sa plece în strainatate se pot adresa Agentiei de Ocupare a Fortei de Munca Gorj care are 1300 de locuri de munca vacante prin serviciul EURES. Tarile pentru care pot opta cei interesati sunt: Belgia, Finlanda, Germania, Irlanda, Lituania, Malta, Marea Britanie, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Spania si Ungaria. Oferta locurilor de munca este variata, si este adresata atât persoanelor cu studii superioare, cât si celor cu studii medii.
Persoanele care vor sa obtina mai multe informatii legate de aceste posturi sunt asteptate la sediul AJOFM: „Persoanele interesate de un loc de munca în una din tarile membre ale Uniunii Europene sunt asteptate la sediul nostru pentru informatii detaliate”, a precizat domnul Ion Tarlea, director executiv al AJOFM Gorj.
|
| Luis Ionut Popa |
|
|